A fi egali sau cum sa distrugi o natiune


Sunt unul din aceia care își verifică pagina de Facebook o dată pe lună. Nu sunt un împătimit al folosirii unor astfel de unelte de comunicare, dar nici nu le exclud total. Cu atât mai mult cu cât, câteodată dai peste lucruri interesante pe care alții le-au gândit sau descoperit. Așa s-a întâmplat și în cazul de față, când printre multe alte scrijelituri de pe ”wall-uri”, am găsit un titlu care promitea: ”Cum să distrugi o națiune”. Nu plănuiesc să pun în aplicare așa ceva, dar mă simt obligat să împărtășesc articolul cu pricina. Cu atât mai mult cu cât parabola articolului se poate aplica și la istoria relativ recentă a României.

EXTRAS: 

Un profesor de economie de la un colegiu din Suedia a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat odată o grupă întreagă. Acea clasă a insistat ca socialismul este funcțional și că nimeni nu ar trebui sa fie sărac și nimeni bogat, toată lumea EGALA!

Profesorul le-a spus:
– OK, vom face în grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor și fiecare va primi aceeași notă, astfel încât niciunul nu va pica și niciunul nu va primi nota 10.

După primul test, notele au fost adunate și împărțite la numărul de studenți, toți primind nota 8. Studenții care au studiat intens au fost supărați, dar cei care au învățat mai puțin au fost bucuroși peste măsură.

Cum cel de-al doilea test se apropia, studenții care studiaseră puțin au învățat și mai puțin, iar cei care studiaseră mai intens și-au spus că și ei vor o “pomană”, așa încât și ei au studiat mai puțin.
Media celui de-al doilea test a fost 6. Nimeni nu mai era fericit.

La al treilea test media notelor a fost 4.

Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzațiile, ura și nimeni nu a vrut să învețe pentru beneficiul altuia. Astfel, toți studenții au picat.

Profesorul le-a spus că socialismul va pica în final deoarece, atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar când statul nu mai acordă acea recompensă, nimeni nu va încerca sau va vrea sa aibă succes.

Nu putea fi o explicație mai simplă.

Puteți vizita sursa articolului aici

Anunțuri

2 gânduri despre “A fi egali sau cum sa distrugi o natiune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s