tren in gara Amsterdam Sud

Naveta


Are o sonoritate cel putin ciudata acest cuvant, „naveta„, mai ales scos din context. Poate fi vorba de o naveta de bere sau o nava spatiala mai mica care transporta alimente sub forma de pilule intre nava-mama klingoniana si baza inter-galactica a lui Darth Vader. Naveta mea insa se refera la un proces pe cat de neinteresant, pe atat de provocator si anume la procesul zilnic de deplasarea a propriei entitati intre punctul T si punctul A. Unde T vine de la Tolkamer, iar A vine de la Amsterdam. O stare de fapt cu caracter provizoriu, dar care imi ofera posibilitatea zilnica de a cunoaste oameni.

Momentan petrec 3 ore din zi strabatand Olanda de la Est la Vest, dus si intors.  Dupa doua saptamani in acest regim, am inceput sa stiu cine si in ce statie urca. Cine si unde coboara. Care din pasageri prefera sa citeasca o carte sau care e cu laptopul in brate intreaga calatorie. A, sa nu-i uit pe cei care prefera izolarea prin intermediul muzicii – IPod-urile par sa faca o treaba excelenta in privinta asta. E placut sa vezi insa ca o mare parte din cei care dintr-un motiv sau altul calatoresc cu trenul pe distante lungi in Olanda, prefera sa citeasca. Daca e vorba de carti bune sau proaste, nu cred ca are relevanta in contextul de mai sus. Ideea e ca nimeni nu prea pierde timpul scobindu-se in nas sau uitandu-se pe fereastra. Poate si faptul ca peisajul de afara e  plat, iar vacile care pasc tacit pe campurile din apropierea caii ferate seamana pana la repetitie una cu alta.


Lucrurile insa se pot anima brusc atunci cand una din legaturile catre destinatia dorita este scoasa de pe tabela de circulatie. Daca ai suficient simt al umorului la ora 7 dimineata poti chiar sa te distrezi copios urmarind zecile de oameni care alearga in cautarea peronului potrivit, de parca nu ar fi si maine o zi. Evident, atunci cand esti in pielea celui care trebuie sa alerge in sus si in jos ca sa prinda trenul de legatura, situatia nu mai este atat de amuzanta.

La finalul zilei afli ca olandezii nu sunt japonezi – lucru evident pentru multi dintre voi – si ca sta in psihologia locului sa iti pastrezi calmul chiar si cand mecanicul de locomotiva anunta cu un ton indiferent in  difuzoarele trenului ca „acest tren nu merge mai departe asa cum era stabilit. Trebuie sa coborati in urmatoarea statie…” Banuiesc ca toate aceste intarzieri si anulari de tren se datoreaza multiplelor proiecte de re-abilitare a structurii feroviare. Nu stiu unde mai au loc, dar se construieste masiv. Atat cai ferate cat si sosele/autostrazi.

Vorba unui amic roman: „(olandezii) construiesc etajul 3 pentru tara lor si noi (romanii) nu am terminat nici macar fundatia inca”.

Si da, sunt si eu unul din acei care ia laptopul in brate pe durata intregii calatorii. Fie ca citesc un roman sau ma uit la un film. In orice caz randurile de mai sus au fost postate pe net undeva intre Driebergen/Zeist si Utrecht Central.

Traiasca tehnologiile moderne, nu-i asa?

PS. Se pare ca si astazi e una din acele zile. Ba chiar cu o noutate pentru mine: transfer cu autobuzul intre 2 statii intre care trenul nu circula. Evident, din cauza lucrarilor in desfasurare pe acel tronson.

Anunțuri

3 gânduri despre “Naveta

  1. nava-mama klingoniana si baza inter-galactica a lui Darth Vader??! intr-un univers paralel poate.. and besides, you don’t know klingons 😀 they would only accept a fathership :)) anyhow, was just joking around, I get the meaning of your words.
    cam rarutz cu articolele lately, mai zi-ne si tu din minunile intamplarilor traite la un job in Olanda: lots of nations, lots of typologies?
    De aici din fundatie, nu prea putem sa ne dam seama de multe…
    P.S. parca skinul dinainte se potrivea mai bine cu intamplarescu, asta e un pic techie.

    1. Desigur ca intr-un univers paralel, musiu. Atata istorie mai stiu si eu…

      Am sa incerc sa fiu mai activ, cu articole noi, pe teme cosmopolite a la’ amsterdamezi. De as putea tine timpul in loc o tzara….

      Cat despre skinul blogulu, poate ca e intr-adevar mai techie, dar e mai bine structurat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s