Biciclete şi iar biciclete


Dacă unii dintre noi se nasc in căruţă, iar alţii în puf, cu siguranţă majoritatea olandezilor se nasc pe biciclete

În Olanda sunt 16mil de locuitori şi peste 17mil de biciclete. Una din explicaţii e că de multe ori, o persoană care trebuie să facă naveta între două localităţi, va folosi o bicicletă de acasă pană în staţia de autobuz, iar apoi trenul. La gara de destinaţie se va urca pe o a doua bicicletă personală, parcată regulamentar peste noapte în parcarea special amenajată cu (de cele mai multe ori) acoperiş, (întotdeauna) cu suporţi individuali pentru biciclete şi (uneori) blocatori antifurt integraţi în platforma… Drumul către casă implică, evident, aceleaşi două biciclete, dar în ordine inversă.

Autorităţile olandeze au construit şi menţin în parametri optimi de folosire, peste 10.000 km de piste de biciclete. Numărătoarea ia în calcul doar pistele construite complet separat de carosabil sau trotuare, multe din ele fiind adevărate şosele. Există până şi piste express, construite de-a lungul autostrăzilor, binenţeles, păstrînd distanţa de rigoare. Fluenţa şi siguranţa traficului de biciclete e garantat de un sistem complex de semafoare şi semne de circulaţie dedicate.

Olanda nu e singura ţară care foloseşte masiv acest mijloc de transport la îndemâna oricui, care este nu numai economic, dar şi sănătos. Este însă una din puţinele ţări care au implementat sisteme dedicate să sprijine şi să încurajeze biciclismul ca alternativă de transport.

Sper să găsiţi filmele de mai jos (via YouTube), suficient de grăitoare.

Şi ca să vedeţi că bicicletele chiar sunt folosite cu orice ocazie şi în orice perioadă a anului, aceaşi intersecţie, dar de data aceasta în timpul iernii.


Un adaos care nu ne face cinste

Au trecut câteva zile de la editarea acestui post, dar nu pot sa nu adaug un link către un articol on-line peste care am dat între timp, „frunzărind” Dilema Veche. E vorba tot de biciclete şi…mentalităţi. Din păcate, paralela care se naşte comparând imaginile din Olanda cu cele din Romănia, nu ne face absolut deloc cinste. Mai departe nu are sens să comentez, că e o stare de fapt pe care o cunoştem cu toţii.

Iată şi articolul http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/saua-ca-un-falus

mda

Anunțuri

Un gând despre “Biciclete şi iar biciclete

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s