Locurile care ne aleg


Se pare ca uneori, locurile îi aleg pe oameni şi nu invers.
Daţi-mi voie să vă exemplific, tovarăşi…


LOCUL CU PRICINA NR.1

ordine temporar-spaţială obligatorie

Cu un an şi jumatate în urmă ne-am prins, eu şi Sabi în unul din sporturile naţionale ale olandezilor – mutatul într-o nouă locaţie. La noi se numeşte „transhumanţă”, la ei e „verhuizing”. După ce timp de un an, locuisem în Arnhem, venise vremea sa ne mutăm într-un apartament mai spaţios şi de ce nu, mai ieftin.
Într-una din plimbările noastre cu motocicletele, urmînd şoselele ce ni se deschideau la întâmplare în faţă, am ajuns într-o zi cu soare, în Tolkamer. Un sătuc situat pe malul Rinului, acolo unde fluviul intră în Olanda. Ne-a plăcut extrem de mult locul, cu atmosfera lui liniştită. Ştiam că urmează să ne mutăm, dar nici prin gând nu ne trecea atunci că apariţia nostră pe digurile din Tolkamer (în traducere „Camera Vamală”), nu urma să fie cu totul întâmplătoare.

Tolkamer_case de vânzare
multe case de vânzare – cineva interesat?
Germania în plan îndepărtat
„Rinul” sau „Cum se vede Germania de pe malul olandez al pârâului”
 

La câteva zile distanţă, după căutări prea puţin fructuoase de oferte pentru închirieri, am dat peste un anunţ îmbietor: 75m pătraţi, un preţ bun, iar cât despre locaţie… surpriză: Tolkamer! A doua zi semnam contractul de închiriere. Aş putea zice că nu întru-totul întâmplător, dupa un an jumătate, ne place la fel de mult sătucul care ne-a ales.

scăldătoarea
pachetul a venit cu scăldătoarea inclusă în preţ – la doar 5 minute de bicicletit


LOCUL CU PRICINA NR.2

ordine temporar-spatială aleatorie

O altă întâmplare întâmplătoare ale cărei urmări s-au concretizat abia zilele trecute, s-a petrecut acum mai bine de un an. Iarăşi e caz de hai-hui pe motociclete şi din nou la întâmplare, în căutare de locuri şi feţe noi.

Am pornit prin a ne învârti roţile pe coama digurilor care păzesc Rinul, în mai sus numitul Tolkamer, înfulecând din kilometri de asfalt şi peisaje verzi cu văcute şi oiţe împăcate cu ele însele şi cu restul Creaţiunii. Am mers atunci din partea de Est a Olandei (de pe graniţa cu Germania), spre Vest, până în apropierea Rotterdamului.

Printre multele localităţi văzute din şeile motocicletelor, una ne-a rămas pe retină. Şi asta pentru că, pe lângă faptul că avea un farmec aparte, acolo am făcut şi popasul în care ne-am delectat cu niscaiva creveti proaspeţi şi câte o îngheţată. Îngheţata era destinată răcoririi sufletelor – aleasă ca desert pentru că afară erau aproape 30 de grade Celsius, iar noi încotoşmănaţi în costumele de motorişti. Cine ştie cunoaşte – problema supraîncălzirii apărând în special când nu mai eşti în mişcare, cu vântul în faţă.

Localitatea cu pricina se numea / numeşte Nieuwegein (nu încercaţi să o pronunţaţi ca vă încâlciţi limba în gură, dar, pe româneşte s-ar pronunţa cam aşa: Niuveheain, rostit repede şi cu ‘h” pe postul vestitului „g” olandez, rostit din gât) Acest mic oraşel e de fapt una din suburbiile Utrechtului şi are ca principal punct de atracţie una din cele mai mari ecluze din Olanda, Prinses Beatrixsluizen. Am amintit în treacăt de ecluza în cauză, aşa, ca fapt de inginerie pentru cine e interesat. Şi tot ca o paranteză poate fi notat şi faptul că în acest mic oraş, îşi are sediul a doua din top 10 companii care se ocupă cu producerea şi vânzarea filmelor porno cu animale. Păi, na, dacă există cerere, apare şi oferta. Sau era vice-versa? (Cei mai mari consumatori fiind americanii din câte s-ar parea). Prima companie din acelaşi top, e tot olandeză. Între timp am aflat că obiectul de activitate al respectivelor firme absolut legale,  a devenit… ilegal, deci pe cale de dispariţie, în teorie.

Să revin însă la creveţii şi îngheţata noastră, savurate pe o bancă plasată strategic la umbra unor copaci aflaţi binenţeles, pe malul unui canal linistit. Nu departe de noi, un pod din acela specific canalelor navigabile, care se ridică la trecerea ambarcaţiunilor, întregea peisagistica urbană de tip olandez. Ambarcaţiuni care nu se zăreau nicăieri, dar mai bine cercetaţi pozele.

pet-uri?!!!
un animal rar în Olanda: PET-ul de canal – necesită atenţie sporită pentru depistare
podul rabatabil
podul sensibil la apariţia orişicărei ambarcaţiuni cu catarg în erecţie şi fraţii PET-ului de canal

Care erau şansele ca fix în casa sub ale cărei geamuri poposisem, să fi locuit o persoană pe care Sabina o va întâlni în Anglia în timpul stagiului ei de studiu obligatoriu înafara Olandei, jumătate de an mai târziu? Nu sunt bun la calculul probabilităţilor (în paranteză fie spus, la nici un calcul de ordin matematic), dar sunt sigur ca şansele sunt mici şi ar implica cele căteva milioane de studenţi olandezi şi cele alte câteva zeci de universităţi (din alte câteva ţări), dintre care Sabina ar putut alege ca destinaţie de studiu. Şi apoi ar mai intra în calcul şi posibilitatea ca ea să nu fi ales să stea în campusul respectivei universităţi, ci „în gazdă”.

Ei bine, cu toate acestea, în Scarborough, UK, în campusul universităţii de acolo, Sabi a cunoscut şi s-a împrietenit cu M. Am si cunoscut-o pentru ca parintii ei au fost foarte binevoitori si au adus surplusul de bagaje pe care Sabina l-a acumulat inevitabil in UK şi pe care ea nu-l putea căra pe motocicletă până în Olanda.

LOCUL CU PRICINA NR.3

ordine temporar-spaţială provizorie

Sub semnul provizoratului a început în 2007 şi aclimatizarea noastră sub nivelul mării. Ajunşi în Olanda, am stat la cort timp de 8 zile, timp în care am căutat un apartament pe Internet. Din cort. Adică am stat la cort, având conexiune wireless. Un lucru absolut normal în ţările mai cu tradiţie. Acum, dacă e să vorbim de tradiţia campingăriilor sau de ceea a Internetului, nu prea mai contează. Cert e că tot atunci a trebuit să mergem pâna la HAN, noua universitate a Sabinei, pentru înscrierea de la început de an. În drumul nostru la pas către ţinta fixată pe hartă, ne-am lăsat curiozitatea să analizeze fiecare din aspectele şi lucrurile pe care ne picau privirile, asupra a tuturor celor văzute şi nevăzute cum s-ar spune. Şi mă refer la: gunoaiele de pe străzi care erau nevăzute. Ba chiar lipseau cu desăvârşire. Ceva cu totul anormal pentru ochii noştri de est europeni, de balcanici… de români, ca să punem degetul pe rană.

Din ziua respectivă nu-mi amintesc cu claritate decât un detaliu: o motocicletă galbenă. Nu bicicletă galbenă, ci un Ducati. L-am remarcat pentru că proprietarul îl spăla de zor, pe trotuar, în faţa unui garaj. Nu e permisă spălarea vehiculelor în locurile publice şi tocmai de aceea şi zoreala cu pricina. Şi tocmai acest detaliu mă aduce şi la acest al trei-lea „loc care ne-a ales”: peste alte câteva zile deveneam vecini, perete în perete cu proprietarul motocicletei şi prietena lui. Şi apoi prieteni cu aceştia. Anunţul pentru apartamentul respectiv nu zicea, evident, nimic despre un Ducati galben.

motocicleta galbenă
Ducati, Biljana şi Ivor
Honda CBR 1000cc la purtător
io şi amanta


Deci, vă întreb, care sunt şansele ca uneori locurile să ne aleagă şi nu noi pe ele?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s